Întrupare

de Zorica Laţcu (Maica Teodosia)

Din slava Ta cerească Te coboară,
Spre Bethleemul sufletului meu
Şi-n staulul smereniei, Fecioară,
Intrând, să naşti pe Unul Dumnezeu.

Să-L înfăşori în cântece de slavă,
Ca-n scutece subţiri de bumbăcel;
Şi ca-ntr-o iesle plină de otavă,
În pacea Duhului să-L culci pe El.

Pleca-vor magii, soli din altă zare,
Călăuziţi de focul alb de stea,
S-aducă nou prinos de închinare,
La staulul smereniei, Doamna mea.

Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână
Tot aurul cuvântului isteţ;
Voi făuri din versul meu, Stăpână,
În jarul gândului comori de preţ.

Căldura rugăciunilor de seară
Va-nfierbânta cădelniţele reci:
Tămâia magilor va arde iară,
Cu fum de proslăvire până-n veci.

Şi ca să fie plină dăruirea,
Voi presăra în visteria lor,
Cu boabele de smirna grea, iubirea,
Cea fără de prihană şi cu dor.

Ştiu că nu-s vrednică, Fecioară,
Să-ţi fiu în noapte acoperământ;
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară,
Să naşti în duhul meu pe Unul Sfânt.